Principalele resurse naturale ale zonei montane: rocile pentru materiale de construcţie, izvoare minerale clorosodice, pădurile. Flora şi fauna reprezintă o ofertă generoasă a meleagurilor noastre. Specialişti din domeniul protecţiei mediului au contribuit la înfiinţarea unor arii protejate în zona montană unele dintre ele recunoscute atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Astfel în zona Mureşului Superior se găsesc: Parcul Naţional Căliman Sud, Rezervaţia Peisagistică Defileul Mureşului, Rezervaţia Scaunul Domnului, Rezervaţia Stânca Secu, Rezervaţia de lalele pestriţe Lunca Mureşului; zona Gurghiului reprezentată de ariile protejate: Rezervaţia de stejari seculari Mociar, Rezervaţia de floră Poiana Narciselor, Parcul dendrologic Gurghiu;  zona Soveţii cu ariile protejate: Rezervaţia Lacul Ursu şi Arboretele de pe sărături, Rezervaţia Bekecs.

            Datorită zestrei sale naturale şi culturale, calităţile resurselor umane, potenţialul economic al zonei montane poate fi un partener interesant, pe proiecte concrete, durabile.

Relaţiile de colaborare cu parteneri străini constituie o prioritate urmârindu-se dinamizarea contactelor cu caracter cultural-economic şi a relaţiilor de colaborare.

            Zona montană se subdivide în: Valea Superioară a Mureşului, Valea Beicii şi Sovata, Valea Gurghiului. Centrul zonei montane este municipiul Reghin. O parte însemnată a tezaurului cultural, etnografic şi istoric al zonei este prezent în muzeu.

Oraşul Reghin este un oraş ridicat pe ruinele unei cetăţi dacice de populaţia săsească colonizată în aceste părţi pe la 1218. Este un oraş cu o viaţă culturală densă cunoscut în ţară şi în străinătate sub numele de „Oraşul viorilor” sau „Noua Cremonă” denumire legată de construcţia viorilor. Aici se organizează „Festivalul etniilor”, Festivalul de muzică populară „Flori de pe Mureş” şi Festivalul de muzică folk „Chitara de argint”.

Valea superioară a Mureşului este un străvechi meleag de legendă şi frumuseţile încărcate de istorie şi spiritualitate românească unde viaţa se înscrie în tipicul general al aşezărilor rurale româneşti şi unde imaginile idilice sunt conservate în modul cel mai pur.

Dintre particularităţile de atracţie turistică şi culturală amintim: muzee şi case memoriale (Muzeul Amintirilor din Strămoşi din Idicel Pădure, Casa memoraială Mihai Eminescu, Casa sculptorului Ion Vlasiu), biserici  din lemn (Săcalul de Pădure, Răstoliţa), Catedrala văii Mureşului, Castelul de la Brâncoveneşti.

Aici poţi să cunoşti în câteva zile zestrea adevărată a satelor; să vezi meşteri populari de lucru; să îmbraci costumul popular şi să te prinzi în hora satului; să cutreieri colinele şi munţii şi să asculţi poveşti vânătoreşti.

                                                                                Muzeul "Amintiri din stramosi" din Idicel Padure

Valea Beicii şi Sovata cu sate a căror istorie este amintită încă din secolul XIV, cu o cultură spirituală destul de bogată. Sunt încă vii unele obiceiuri - cum ar fi şezătoarea, prilej de întâlnire şi întrajutorare, organizată în serile lungi de iarnă.

La Şerbeni există încâ o şcoală populară de artă – o şcoală a frumosului. La Nadăşa există un muzeu de artă religioasă cu valoroase exemplare de carte veche, şi icoane pe lemn din secolul al XVII-lea.

Obiceiuri prezente în sate cu populaţie maghiară: Carnavalul cu măşti (Farsang) sau Tremurici – obicei fecioresc de iarnă cu caracter moralizator, iar în satele cu populaţie săsească se întâlnesc obiceiuri cum ar fi „Puşcatul cocoşului” şi parade de port popular săsesc.

Sovata s-a impus ca staţiune balneoclimaterică, cu o tradiţie de peste un secol şi o faimă ce a depăşit universul românesc, faimă ce este dată de lacurile sale în special Lacul Ursu (lac helioterm – unic în ţară). Pe lângă acesta datorită amplasării staţiunii în zona montană iarna se practică schiul iar vara echitaţia.

  Pe Valea Gurghiului urme de aşezare omenească s-au găsit din perioada neoliticului. Cei mai vechi locuitori au fost geto-dacii. În epoca feudală zona ajunge sub stăpânirea maghiară iar domeniul Gurghiu ajunge sub dominaţia familiei Bornemisza. După primul război mondial începe dezvoltarea economică a zonei; apar mori, vâltori, fabrica de sticlă.